Firmele care îşi desfăşoară activitatea în domeniul agricol, în special cele care accesează proiecte europene, sunt obligate să aibă cel puţin un angajat calificat care să muncească pe utilajele de recoltare mecanizată. În aceste condiţii, găsirea unui loc de muncă pentru combaineri este foarte uşoară, iar salariile sunt de până la 15.000 de lei pe lună.
Combainerul agricol se ocupă cu recoltarea mecanizată a culturilor agricole (cereale păioase, porumb, floarea soarelui, soia, mazăre, plante tehnice, plante furajere legume ş.a.)
Vezi detaliiLa fel ca în orice alt domeniu şi în Agricultură se pune un accent major pe productivitate şi eficienţă. În acest sens, reducerea costurilor, reducerea timpului de lucru şi siguranţa controlului asupra activităţilor agricole sunt factori esenţiali.
Toate acestea pot fi atinse cu ajutorul GPS-ului, care a ajuns un sistem indispensabil în mai multe sectoare de activitate.
În agricultură, aceste sisteme de ghidare aduc un nivel de precizie şi control suplimentar, permiţând cunoaşterea poziţiei utilajului şi menţinerea acestuia pe o traiectorie precisă şi repetabilă, chiar şi în condiţii meteo dificile (noapte, praf, pantă sau soluri heterogene).
Direcţionaţi 2% din impozitul pe venit, către Centrul Româno-German de Pregătire şi Perfecţionare Profesională în Domeniul Agriculturii.
Este foarte simplu şi nu implică nicio cheltuială, pentru că cele două procente din impozit sunt oricum luate de către stat. Însă, direcţionând aceşti bani către ONG-ul nostru, ajutaţi la dezvoltarea educaţiei în mediul rural şi nu în ultimul rând, la formarea de specialişti în agricultură.
Iată cum puteţi ajuta: